Documente necesare:
- cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate, aflate in termen de valabilitate, in original şi copie xerox. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este insoţită de certificatul de naştere, in original şi copie xerox. In cazul prezentării buletinului de identitate sau cărţii de identitate provizorii, se vor anexa două copii xerox;
- dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului:
• 32 lei (RON) - taxa consulară (se poate achita la Trezorerie);
• 64,20 lei (RON) - costul paşaportului (se poate achita la agenţiile CEC sau sucursalele BCR);
- paşaportul anterior, dacă este cazul.
Depunerea cererii de eliberare a unui nou paşaport de către mandatar:
Persoanele care din motive obiective nu se pot prezenta personal, pot depune cererile prin mandatar, cu procură specială, autentificată in ţară de notarul public, iar in străinatate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei.
In acest caz, cererile vor fi insoţite de următoarele documente:
- cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau, după caz, buletinul de identitate al titularului, aflate in termen de valabilitate, in original şi copie xerox. Cartea de identitate provizorie poate fi acceptată doar dacă este insoţită de certificatul de naştere, in original şi copie xerox. In cazul prezentării buletinului de identitate sau cărţii de identitate provizorii, se vor anexa două copii xerox;
- dovada achitării taxelor şi tarifelor de emitere a paşaportului:
• 32 lei (RON) - taxa consulară (se poate achita la Trezorerie);
• 64,20 lei (RON) - costul paşaportului (se poate achita la agentiile CEC sau sucursalele BCR);
- paşaportul anterior, dacă este cazul;
- procură specială, autentificată in ţară de notarul public, iar in străinatate de misiunile diplomatice sau oficiile consulare;
- 2 foto color (dimensiune 3,5 X 4,5 cm) ale titularului. In cazul procurilor autentificate in străinatate, una dintre fotografii va fi aplicată pe procură sau pe cerere, identitatea titularului fiind confirmată de funcţionarul consular, prin semnatură şi ştampilă;
- actul de identitate, aflat in termen de valabilitate, al mandatarului, original şi copie xerox.
In situaţia depunerii cererilor prin procură specială autentificată la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale Romaniei in străinatate, copiile documentelor menţionate, respectiv actul de identitate şi paşaportul titularului, se certifică de către funcţionarul consular, nefiind in acest caz necesară prezentarea lor in original.
|
|